Calatorie intre Cer si Pamant este un concurs de mountain bike cross country unic in Romania, care va avea loc la Targu Ocna pe 26 mai 2013.
De ce este unic? In primul rand pentru ca vei putea pedala intr-o multime de situatii si intr-o gramada de locuri. Spre deosebire de concursurile „obişnuite” de mountain bike, care te duc prin orase, sate, pe dealuri si prin paduri, la Calatorie intre Cer si Pamant vei putea pedala inclusiv sub pamant!
De curand, organizatorii concursului de mountain bike de la Targu Ocna, AS Transalpin Bike, Salrom si Primaria Targu Ocna, au definitivat traseul competiţiei.
1 tura = 15 km
Acesta are o lungime de aproximativ 15 km si va trece inclusiv prin Salina din Targu Ocna, Mina Trotus. Traseul pleaca din centrul localitatii, din Piata Primariei, si continua pe strazile orasului, unde traficul va fi oprit special pentru eveniment. Se ajunge in incinta Salinei Targu Ocna, unde se intra in curtea fabricii si se traversează o serie de depozite. Acest lucru este inca o premiera, sa poti pedala in regim de concurs, de altfel în orice regim, prin peisajul industrial, dar curat, pus la dispozitie de gazda Salrom – Societatea Nationala a Sarii. Cu un setup potrivit aici se vor face o multime de fotografii excelente, „unice”. Dupa ce se iese din depozite se intra in mina. Singura data cand s-a mai pedalat la acest mod intr-o mină de sare a fost in februarie ac. la Salina Slanic Prahova, unde a avut loc primul eveniment de acest tip – Calatorie spre Centrul Pamantului 2013, organizat tot de AS Transalpin Bike si Salrom.
240 de metri sub pamant
Mina turistica se afla la 240 m adancime, asa ca pana acolo ai de pedalat 3,1 km la vale pe tunelul de acces auto. Bucla din salina are in jur de 600 m lungime si se desfasoara pe suprafata ferma din sare. Apoi, vrei nu vrei, trebuie sa o iei la deal si sa urci inapoi cei 3,1 km pe tunel.
În mod normal, tunelul nu este luminat decat sporadic, insa pentru concurs gazdele au decis ca este un moment propice sa profite de ocazie si sa lumineze tunelul pe intreaga sa lungime.
Din nou la lumina
Iesiti inapoi afara la lumina, vei ajunge in curand pe forestiere si in padure. Inca te afli in urcare si vei continua asa pana cand drumul forestier se transforma in drum de iarba si apoi poteca, pana in cel mai inalt punct al traseului, la 533 m altitudine.
Daca pana aici totul s-a petrecut mai domol si ai avut chiar timp sa admiri peisajul care este superb, de acum poti da drumul adrenalinei si pedala la vale in cea mai mare viteza pe care ti-o permite experienta. Din cel mai inalt punct al traseului nu vei mai avea decat coborare pana inapoi in Piata Primariei. Coborarea se desfasoară pe poteci de iarba, poteci de pamant, drumuri forestiere si drumuri asfaltate sau pietruite.
Ajuns inapoi in piata, vei fi parcurs cei 15 km si vei avea ocazia sa te revitalizezi cu energizantele si mancarea pusa la dispozitie de organizatori. Insa concursul nu s-a incheiat! Cursa dureaza 120 de minute asa ca in acest rastimp vei pedala cei 15 km de cate ori vei putea. Castigatorul va fi cel care a făcut cat mai multe ture in timpul alocat.
Recomandarea noastra: veniti cel putin cu o zi inainte! Sambata puteti face impreuna cu prietenii sau familia trasee de bicicleta in zona, puteti chiar incerca de mai multe ori traseul concursului, iar duminica delectati-va cu ceva mai alert, concursul de cross country.
Cei mai buni nu vor regreta deloc drumul facut pana la Targu Ocna intrucat premiile puse la bataie depasesc in total 7.000 lei.
Pentru ca nu vrem doar sa ne crezi pe cuvant, am montat si un clip prin care te poţi convinge cat de variat este traseul si cat de frumoasa este zona. (comunicat primit de la DMAPR)
Pentru mai multe detalii cititi si: Calatorie intre Cer si Pamant 2013