Schi in Bulgaria, a doua zi

Detalii
Comentarii
Galerie foto

Trezit cu chiu cu vai la ora 8,00, pentru a fi gata de purces pe partie la ora 8,30. Cel putin teoretic, deoarece practic, la ora 9 inca nu era nimeni din grup afara. Ne-am adunat pe la 9 si un sfert. Pana se aduc toate schiurile, pana se baga in masini, pana se grupeaza lumea in masini, pana se intorc masinile, dureaza inca vreun sfert de ora. Pe la 9 jumatate, dupa aproximativ 300 de metri de mers, ne oprim. Unii scot bani, altii schimba bani, unii afla ca ne situam extrem de aproape de gondola, altii vin cu informatii in ceea ce priveste parcarea. Cand sa plecam in sfarsit, cineva isi aprinde o tigara. Buuun! A merge cu grupul reprezinta o activitate in care iti exersezi rabdarea si toleranta. Se pare ca eu stau destul de prost la ambele capitole, caci simt cum incep sa ma impacientez. E deja ora 10 si nu am ajuns inca pe partie. Ne urcam in masina si pornim spre parcare.

Parcarea costa 10 leva, aproximativ 20 de lei.

Asta nu ar fi o problema prea mare, doar ca parcarea este amenajata cu multe pietre si mult noroi. Tipul care se ocupa de parcare ne ia banii si ii baga in buzunar. Nu tu chitanta, nu nimic. Treaca mearga. Am venit sa schiem, nu sa cerem chitante pentru plata noroaielor din parcare. Pe la ora 10 jumatate, dupa doua ceasuri de exercitii privind rabdarea si toleranta (exercitiile trebuie repetate cu constiinciozitate si asiduitate, pentru ca nu prea dau rezultate…) ajungem la gondola. Si acolo, surprize surprize. Fara Andreea Marin! Dar cu alti oameni – sa fi fost o suta, doua, nu stiu, ca de nervi si de frustarea nu mai vedeam bine – care stateau rabdatori intr-o coada luuuuuuuunga, mai ceva decat o zi de post. In acel moment am cedat nervos. Coada e motivul pentru care sfarsitul de saptamana de acasa nu il petrec pe partiile din Poiana Brasov.

Si iata cum facem noi 710 kilometri,

ca sa dam de o coada perfect comparabila cu ce e acasa, atunci cand iubitorii sporturilor de iarna dau buluc in statiunile de schi. Concluzia mea a fost implacabila: eu plec acasa! Bine, de suparare ma gandeam sa merg de-adevaratelea acasa. Pana la urma nu am facut asta si m-am multumit sa ajung impreuna cu grupul – in final am decis cu totii sa renuntam si a doua zi sa fim mai harnici si mai organizati – la parcare, unde ne-am lasat schiurile si de unde am purces la vizitarea orasului. Ceea ce am si facut. In lunga plimbare care a urmat am admis ca era atat de aglomerat si din cauza Campionatului Mondial de Schi. Si probabil ca maine va fi la fel, dar de luni trebuie sa fie mult mai liber. Am mancat gyros. Am auzit vorbindu-se greceste si romaneste. Am vazut ca serviciul de ridicare a masinilor parcate neregulamentar functioneaza perfect. Am suportat un vant taios care ne-a dat dureri de cap. La propriu. Am vazut muntii de jur imprejur – e vorba de Muntii Pirini cu Varful Vihren (2914 metri). Apoi ne-am intors acasa. Astfel am petrecut prima zi de neuitat la schi. Maine o luam de la capat. Am decis.